dm impreuna - pentru o lume mai bunâ
Workshopurile sănătății pentru comunitatea SOS 2025
Timp de citire: min

Workshopurile sănătății pentru comunitatea SOS 2025

Workshopurile sănătății pentru comunitatea SOS 2025


300 de copii și părinți au participat la prima ediție a „Workshopurilor sănătății pentru comunitatea SOS” din 2025, desfășurate în șapte locații: Bacău, Ațel, Sibiu, Sebeș, Avrig, București și Brașov.

Inițiativa a fost susținută de dm drogerie markt, împreună cu SOS Satele Copiilor România și Asociația Pe Stop. Într-o țară în care menstruația este încă prea des învăluită în rușine și dezinformare, aceste workshopuri susținute de specialiști au creat contexte de dialog și învățare, prin cursuri de educație menstruală, distribuirea de produse de igienă menstruală și spații de discuție adaptate copiilor, tinerilor și părinților.

Programul a oferit sprijin concret persoanelor aflate în situații vulnerabile, prin informații practice, materiale educaționale și acces la produse necesare pentru gestionarea sigură și demnă a menstruației.

Accent pe educația menstruală

Colaborarea dintre dm drogerie markt și SOS Satele Copiilor România se bazează pe un parteneriat stabil și continuu, orientat spre susținerea copiilor aflați în situații vulnerabile, care au nevoie de sprijin și încurajare.

Din 2021, dm a organizat patru ediții ale proiectului „Ultima zi de vacanță, prima zi de școală”. În 2025, inițiativa evoluează în „Workshopurile sănătății pentru comunitatea SOS”, pentru a răspunde mai bine nevoilor practice identificate în teren.

Workshopurile includ sesiuni susținute de Asociația Pe Stop, partener cu experiență în educație și suport pentru igiena menstruală. Asociația Pe Stop distribuie lunar pachete cu produse de igienă menstruală persoanelor vulnerabile, contribuind la accesul constant la resurse de bază.

De asemenea, asociația organizează cursuri despre corp, igienă și relații, adaptate vârstei și contextului participanților, printr-o abordare practică și nonstigmatizantă. Prin activitatea sa de advocacy, Asociația Pe Stop derulează demersuri și propuneri legislative menite să faciliteze accesul persoanelor vulnerabile la resursele necesare gestionării sigure și demne a menstruației.

Prin implicarea Asociației Pe Stop, programul oferă informații corecte, practice și lipsite de prejudecăți despre menstruație, îngrijire, alegerea produselor potrivite și semnele care indică necesitatea consultului medical.

„Prioritatea echipei Pe Stop este crearea unui spațiu sigur în care să putem vorbi deschis despre menstruație, subiect care este în continuare tabu și înconjurat de rușine. Am reușit acest lucru prin colaborarea cu dm și SOS Satele Copiilor.

Consider că interacțiunea pe care o avem atât cu copiii, cât și cu părinții contribuie la creșterea empatiei față de fete și femei atunci când sunt la menstruație, precum și la crearea unor rețele de suport reciproc.

Participanții primesc explicații adaptate vârstei și contextului lor, care îi ajută să înțeleagă fazele ciclului menstrual, simptomele asociate menstruației, precum și produsele pe care fetele și femeile le pot folosi.

Deși experiențele cu copiii sunt întotdeauna diverse, două lucruri rămân mereu la fel: curiozitatea și nevoia lor de a afla mai multe despre acest subiect, care se discută rareori la școală. Speranța noastră este ca informațiile prezentate să ajute la combaterea miturilor referitoare la menstruație și a practicilor nesănătoase, precum și la recunoașterea semnelor care necesită atenție medicală.

Pentru noi este foarte important să includem și băieții și bărbații în discuțiile referitoare la menstruație, pentru a normaliza acest subiect și pentru a le transmite și lor informații corecte.

Participarea băieților la ateliere ne-a confirmat faptul că sunt curioși cu privire la menstruație și la simptomele asociate acesteia, iar tații au discutat în cadrul șezătorii despre ce îi împiedică să vorbească cu copiii lor despre menstruație.

Totodată, discuțiile cu părinții au fost și un prilej pentru ei de a se conecta, de a împărtăși greutățile prin care trec și de a învăța unii de la alții cum să abordeze acest subiect cu copiii lor.

Susținerea acestor ateliere reprezintă pentru noi un pas spre o societate în care menstruația este înțeleasă și văzută drept ceea ce este: un proces natural, care poate fi inclus în conversații fără rușine”, a spus Teodora Vătavu, Assistant Project Manager Pe Stop, prezentă la workshopuri.

Activități-cheie

Proiectul răspunde nevoilor semnalate de reprezentanții SOS Satele Copiilor România din teren, prin programe practice și relevante.

Inițiativa urmărește educația pentru sănătate, cu accent pe igiena intimă și prevenție, precum și demontarea tabuurilor legate de menstruație, pentru a crește încrederea tinerelor în propriul corp.

De asemenea, programul are ca obiectiv creșterea capacității părinților de a discuta deschis cu copiii despre subiecte sensibile, prin sesiuni de sprijin, și consolidarea legăturii dintre comunitatea SOS și comunitatea dm.

Workshopurile includ:

  • cursuri și sesiuni practice de educație menstruală susținute de Asociația Pe Stop;
  • sesiuni de tip „șezătoare” pentru părinți, în care se discută despre tabuuri, limbajul potrivit și modalități de susținere a copiilor;
  • activități de socializare și sesiuni informative pentru copii;
  • distribuirea de materiale informative;
  • pachete oferite de dm participanților, care conțin, printre altele, produse de igienă menstruală pentru acces imediat la resursele necesare.
Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România

Prin aceste workshopuri, deschidem un spațiu de dialog onest și sigur, în care transformăm tabuurile în informații clare și utile.

Suntem recunoscători partenerilor noștri de la dm și Asociația Pe Stop, care ne ajută să oferim nu doar produse esențiale, ci și curajul de a vorbi deschis despre sănătate, demnitate și îngrijire.

Credem cu tărie că educația este cheia prin care copiii noștri pot crește mai încrezători, mai informați și mai pregătiți să își construiască un viitor sănătos.

Daniela Jordanovski, Manager Marketing și Achiziții în cadrul dm România

La dm, sănătatea feminină este o prioritate importantă, iar «Workshopurile sănătății pentru comunitatea SOS» reprezintă o continuare firească a angajamentului nostru.

Credem că este timpul să vorbim mai deschis despre menstruație și să transformăm rușinea în informație, demnitate și încredere.

dm a contribuit la crearea unui spațiu sigur și deschis, atât pentru părinți, cât și pentru copii, în care informația corectă și dialogul contribuie la bunăstarea și încrederea în sine ale participanților

Calendarul sesiunilor 2025

  • 25 august — Bacău
  • 27 august — Ațel
  • 27 august — Sibiu
  • 28 august — Sebeș
  • 28 august — Avrig
  • 4 septembrie — București
  • 5 septembrie — Brașov

Despre SOS Satele Copiilor România

Asociația SOS Satele Copiilor este o organizație neguvernamentală cu misiunea de a oferi o familie iubitoare copiilor care au rămas fără sprijin parental și de a-i susține și proteja pe cei care riscă să îl piardă.

În cei 32 de ani de activitate în România, organizația a construit Sate SOS în care mii de copii au crescut, au învățat și au devenit adulți responsabili. De asemenea, mii de copii au fost sprijiniți să rămână acasă, alături de familie, în comunități vulnerabile.

În total, peste 130.000 de beneficiari au primit sprijin prin programele organizației.