dm impreuna - pentru o lume mai bunâ
Giving Friday 2020
Timp de citire: min

Giving Friday 2020

Black Friday a devenit Giving Friday pentru a doua oară în drogheriile dm. Compania a donat 78.126 de lei pentru a asigura masa caldă a peste 40 de copii, pe o perioadă de 6 luni, prin campania „O floare de colț pentru o masă caldă”, organizată de Fundația Hațegan.

dm drogerie markt a sprijinit pentru al doilea an consecutiv campania organizată de Fundația Hațegan, venind în întâmpinarea copiilor defavorizați social prin donarea a 5% din încasările drogheriilor dm din 27 noiembrie 2020. Cu implicarea clienților, de Giving Friday, ziua dăruirii și a faptelor bune, dm drogerie markt donează anul acesta suma de 78,126 lei pentru a asigura o masă caldă copiilor defavorizați social din cele trei centre ale Fundației United Way Timișoara.
Daniela Jordanovski, director achiziții şi marketing dm drogerie markt România

„Ne bucurăm că mulți dintre clienții noștri au spus din nou DA inițiativei noastre și s-au implicat, făcând o faptă bună prin achiziționarea produselor preferate. Suntem atenți la nevoile comunității noastre și pregătim astfel de acțiuni pe tot parcursul anului. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această inițiativă #givingisthenewblack!”