300 de copii și părinți au participat la prima ediție a „Workshopurilor sănătății pentru comunitatea SOS” din 2025, desfășurate în 7 locații — Bacău, Ațel, Sibiu, Sebeș, Avrig, București și Brașov — într-un demers susținut de dm drogerie markt împreună cu SOS Satele Copiilor România și Asociația Pe Stop. Întro țară în care menstruația este încă prea des învăluită în rușine și dezinformare, aceste workshopuri susținute de specialiști transformă tabuurile în informație practică, oferind cursuri de educație menstruală, distribuirea de produse esențiale și spații sigure de discuție care aduc sprijin concret și demn persoanelor vulnerabile.
Colaborarea dintre dm drogerie markt și SOS Satele Copiilor se bazează pe un parteneriat stabil și continuu, orientat spre susținerea copiilor defavorizați care au nevoie de sprijin și încurajare. Din 2021, dm a organizat patru ediții ale proiectului „Ultima zi de vacanță, prima zi de școală”. În 2025, inițiativa evoluează în „Workshopurile sănătății pentru comunitatea SOS” pentru a răspunde mai bine nevoilor practice identificate în teren.
Workshopurile includ sesiuni susținute de Asociația Pe Stop, un partener esențial în demersurile de educație și suport pentru igiena menstruală. Asociația Pe Stop distribuie lunar pachete cu produse de igienă menstruală persoanelor vulnerabile, asigurând acces constant la resurse de bază. De asemenea, se organizează cursuri despre corp, igienă și relații, adaptate vârstei și contextului participanților, cu o abordare practică și nonstigmatizantă. Prin activitatea sa de advocacy, Asociația Pe Stop derulează demersuri și propuneri legislative menite să faciliteze accesul persoanelor vulnerabile la resursele necesare gestionării sigure și demne a menstruației. Prin implicarea Asociației Pe Stop, programul oferă informații corecte, practice și lipsite de prejudecăți despre menstruație, despre îngrijire și despre alegerea produselor potrivite, precum și despre semnele care indică necesitatea consultului medical.

Proiectul răspunde nevoilor semnalate de reprezentanții SOS Satele Copiilor din teren prin programe practice și relevante. Inițiativa urmărește promovarea unui stil de viață sănătos, cu accent pe igiena intimă și prevenție, și demontarea tabuurilor legate de menstruație pentru a crește încrederea tinerelor în propriul corp. De asemenea, programul are ca obiectiv creșterea capacității părinților de a discuta deschis cu copiii despre subiecte sensibile, prin sesiuni de sprijin, și consolidarea legăturii dintre comunitatea SOS și comunitatea dm.
Workshopurile includ cursuri și sesiuni practice de educație menstruală susținute de Asociația Pe Stop, sesiuni de tip „șezătoare” pentru părinți în care se discută tabuuri, limbajul potrivit și modalități de susținere a copiilor, precum și activități de socializare și sesiuni informative pentru copii. La finalul sesiunilor se distribuie materiale informative, iar pachetele oferite de dm participanților conțin, printre altele, și produse de igienă menstruală pentru a asigura acces imediat la resursele necesare.
Calendarul sesiunilor 2025:
Asociația SOS Satele Copiilor este o organizație neguvernamentală cu misiunea de a oferi o familie iubitoare copiilor care au rămas fără sprijinul parental și de a-i susține și proteja pe cei care riscă să-l piardă. În cei 32 de ani de activitate în România, au fost construite Sate SOS, în care mii de copii au crescut, au visat, au învățat și au devenit adulți responsabili și au fost ajutați mii de copii să rămână acasă, alături de familie, în comunitățile vulnerabile. În total, peste 130.000 de beneficiari au primit șansa unui viitor mai bun.